Ce cotă de piață mai au autoturismele cu propulsie clasică (diesel și benzină) în trimestrul trei din 2022

 

Cota de piata autoturisme benzina si diesel

În perioada Iulie - Septembrie 2022, înmatricularea autoturismelor noi pe benzină în Uniunea Europeană s-a contractat cu 3.3% ajungând la o cotă de piață de 37.8%, față de 39.3% în aceeași perioadă a anului trecut. 

Piața autoturismelor diesel s-a contractat în aceeași perioadă cu doar 1%, ajungând la 16.5%. 

Cu toate că pierd anual procente, autoturismele pe benzină și diesel noi înmatriculate, încă dețin majoritatea cotei de piață cu o valoare combinată de 54.3%. 

Creșteri pe linie se observă în cazul vehiculelor full electrice (BEV) și hibride (PHEV, HEV). Electricele dețin acum o cotă de 11.9% din totalul vehiculelor de pasageri noi înmatriculate în UE, în creștere de la 9.8% anul trecut. 

O cotă importantă de 22.6% este deținută de autoturismele hibride HEV cu o creștere constantă față de anii precedenți. 

În trimestrul al treilea din 2022, vehiculele complet electrice (BEV) au avut cea mai mare creștere pe piețele din Uniunea Europeană cu +22.0% și 259,449 unități înmatriculate. România a arătat o creștere de +213.4% la acest tip de autoturisme. 

Vehiculele hibride (HEV) au avut o creștere de +6,9% ce a dus la vânzarea a 492,011 unități din Iulie până în septembrie 2022, în schimb vehiculele hibride cu încărcare electrică (PHEV) au avut o scădere de -6.0% în aceeași perioadă. 

O dată cu creșterea arătată de electrice și hibride, clienții încep să se îndepărteze de vehiculele cu propulsie pe gaz natural (NGV), înmatriculându-se doar 55,418 unități în perioada menționată mai sus, cota de piață fiind la jumătate față anul trecut. 

Sursa: ACEA



Postări populare

Noul Volkswagen Amarok - disponibil din 2023

Ce mașină nouă îmi pot cumpăra cu 20.000 Euro - Partea 1 - DACIA

Ford Kuga 2023 PHEV sau FHEV. Ce înseamnă și care este varianta mai potrivită?